duminică, 26 mai 2013

Am jurat

Am jurat

Ți-am jurat o iubire cum nu vei mai avea nicicând,
Dar tu n-ai spus nimic.
Ți-am jurat că te voi avea mereu în orice gând,
Dar tu n-ai spus nimic.
Am jurat că tu ești al meu crez, a mea mândrie,
Dar tu n-ai spus nimic.
Am jurat, aș fi știut că ești al meu dintr-o mie,
Dar tu n-ai spus nimic.
Am jurat să te ocrotesc de răni pe trup și suflet,
Dar tu n-ai spus nimic.
Am jurat să-ți oblojesc rănile de pe trup și suflet,
Dar tu n-ai spus nimic.
Am jurat să-ncerc să-ți pun soarele și luna-n palmă,
Dar tu n-ai spus nimic.
Am jurat să te feresc de-al vieții tumult, de a sa larmă,
Dar tu n-ai spus nimic.
Am jurat că viața ta e mai presus decât a mea,
C-așa au fost și sunt lucrurile de când lumea,
Dar tu n-ai spus nimic.
Și cum ai fi putut să spui, când ești atât de mic?!




sursa: http://adinagrigoruta.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu